Cum sa dam afara un angajat in 2 pasi:)

Va invit la un joc. Joaca de-a corporatia. Mai exact sa luam o situatie: un simplu angajat, care munceste cu drag si spor de aproximativ 3 ani in cadrul unei companii. Companie care a fost achizitionata de o corporatie. Lucrurile se schimba, avem deja valori, modele de conduita si nu in ultimul rand trebuie sa vindem asa zisul produs al companiei chiar si cand ne aflam la o cafea cu un prieten. Detalii stiute de toti asa zisii corporatisti. Ma rog, trece timpul, bugetele se diminueaza; caci asta este drumul anevoios spre a fi o mare corporatie: cumparam companiile mici romanesti productive, investim initial si apoi taiem. Si ce se gandesc ei acum, de ce sa platim un om sa-si faca treaba cu salariul stabilit initial, cand putem sa platim un alt om pe jumatatea salariului? Dar cum putem face asta astfel incat angajatul sa nu se intoarca impotriva companiei din punct de vedere legal? Ii dam avertisment scris, la 3 avertismente poate fi concediat fara a i se aduce alte motive, altfel nu poti da afara angajatul fara sa existe motiv. SI cum sa procedam atunci? Hai sa dam un avertisment. Ce motiv sa gasim? Hmm, verificam log-urile de la cartelutele cu care intram frumusel ca niste furnicute zilnic si dam cu ele sa ticaie, sa fim pontati mai adica. Ok, intarzieri in ultima luna: 3, minunte intarziate: 5-10. Motiv suficient, primul avertisment dat, angajatul chemat frumusel si este pus in fata faptului implinit. Ce optiuni are? Semneaza ca ia la cunostinta si aia este, sau nu semneaza si ii vine prin posta cu recomandata. Spui ca s-a intamplat, ai intarziat da, dar tu nu esti printre cei care isi iau lungile pauze si dese de tigara pe balcon la fiecare 30 min..pentru ca dezavantaj se pare, nu fumezi. Nu conteaza asta. Vii cu alte argumente conform carora toti colegii intarzie, si des, daca ar fi sa luam la verificat log-urile de acces se poate demonstra asta. Pff, o nimica toata caci POSTUL TAU, tocmai POSTUL TAU presupune sa te lipesti cu super glue toata ziua de la ora 9-18 de scaunul si asa inconfortabil. Ce sa faci, sa te tiganesti sau sa semnezi de luare la cunostiinta ca un angajat spasit, care nu se afla printre cunoscutii pupincuristi din companie (caci fiecare companie cu pupincuristii ei) sau printre preferatele sefului (pe care le-a tot invitat la masa, in delegatii, le-a tot mentionat in repetate randuri cat de bine le sta cu rochite sau fustite; nu, nu poti fi preferata daca refuzi permanent si cu dezgust situatii de acest gen). Asa ca..semnezi. Usor usor incepi sa simti presiuni venite din toate partile, asistenta de la HR o simti in ceafa ta in permanenta (sa ne fie cu iertare dar toti stim rolul venit indirect in descrierea postului ...de sufleur; tot ce afla printre angajati transpare cu usurinta HR managerului). Simti ca sta cu ochii pe tine, cand vii de la masa, cand pleci, unde de ce, cata hartie igienica a folosit angajatul in cauza si de ce a baut atata apaaaa? de ceee??? (bine, acum eram un pic ironica dar nu departe de adevar) . Incep sa ti se ia din task-uri, auzi ca vor sa aduca un internship care iti va prelua o parte din ele. Te gandesti, ok, mi se da ceva in schimb? eu ce voi mai face? de ce tot incearca un alt angajat sa se bage in permanenta peste treaba mea? Presiunile le simti, si tot mai mari. Mai trec 2 saptamani. Vezi ca se intampla ceva ciudat intr-o zi de joi in birou. Un alt coleg este chemat in birou cu sefu al mare, hr managerul (rostind aceleasi texte invatate in facultate, teorie, aka spunem din carti, ca oricum ne doare undeva de angajat, caci acum nu mai conteaza oamenii, cifrele insa da) si directoarea financiara ( as jigni taranca care munceste pamantul cu sudoare daca as numi-o asa; ceva sclipicios, auriu mult, ciunga in gura si la vedere, si tonul de pe ulita, spun mai multe poate). Revenind, cei 3 asezati la masa rotunda si un baiat din companie. I se pune demisia in fata. Discuta, ca mai apoi sa fie chemata si a doua, apoi a treia persoana. Toti 3 au primit demisiile, sa avem pardon "demisia de comun acord de ambele parti", ca si cum ar fi avut de ales. Motivele sau ce li s-a mai spus celorlalte 2 persoane nu le stiu, dar pentru cea de-a treia (in cauza despre care vorbeam mai sus) le stiu: nici un motiv. Din punctul de vedere al angajatului nici un motiv, al angajatorului: bugetul (hai sa ii dam unui fraier jumate din salariu ca accepta pe foamea asta), nu a fost suficient magulit ( nu m-ai pupat cum trebuie in fund, nu m-ai intrebat zilnic ce imi face copilul, pisica, cainele, unde am mai mancat si iesit, nu mi-ai spus deloc ce bine arat astazi si ce dragut mi-am vopsit parul, nu te simt deloc aproape ntz ntz), nu ai acceptat invitatiile la pranz si complimentele subtile transmise. Concluzie, nu esti ce ne trebuie . Bine bine, dar mai am treburi de terminat (minte ingusta ce sa zic si de angajat, il mai interesa ca mai avea treaba), imi deschideti usa larg dar parca eu as mai sta. Si mai stii ceva? Nu mai este nevoie sa vii chiar de maine, ne descurcam pe bune, ai fost suficient de fraier incat pana acum, timp de 1 an de zile l-ai invatat pe ala care te va inlocui cam ce are de facut asa ca este ok. Si pentru ca ai fost un angajat asa de bun stii ce? daca ai nevoie te ajuta colega noastra de la hr cu un "career path"; un ce mahh?? hai pe bune, da, chiar va rog. Cine? care hr? ala care nu prea se implica, care ne da citate din cartile citite prin facultate, sau cursurile platite de companie. Ok, revine intrebarea, sa semnez? De comun acord? Pai da, ca sa nu plateasca salarii compensatorii, desfiintarea postului? nu nu nu, pentru ca atunci nu ar mai putea angaja pe cineva in locul tau. Smecherie? da. Ceilalti colegi, panicati, isterie in firma, s-au dat afara 3 oameni dintr-o data, fara motive. Misto corporatie. "Noi ce facem? ne cautam in alta parte? da, haide bah, pe bune, daca urmam noi?" . Daca nu vrei tiganie (ca oricum nu ajungi nicaieri) semnezi, daca ai timp si bani dai in judecata, te judeci si vezi ce se intampla. Oricum daca nu semnezi, iti mai gasim si-ti mai dam 2 avertismente si gata. Cine a spus asta? Omul de HR. Daca esti pe faza, poti inregistra convorbirea si apoi le trimiti frumos o chemare in judecata. Dar cum omul este grabit sa isi plateasca facturile, cheltuielile lunare si sa caute un alt loc de munca imediat dupa aceste situatii, nu mai are timp si bani sa se ocupe de asa ceva. Semneaza, isi strange frumos lucrurile si pleaca. Compania este afectata? deloc, oricine poate fi inlocuit. Dar piata de business este intr-un fel mica si te intalnesti, acum sau mai tarziu, cu oameni, companie, situatie. Povestea circula de la om la om despre aceasta companie unde se procedeaza ca in vestul salbatic si cea mai buna solutie este ca toti potentialii angajati sa se gandeasca de doua ori daca isi doresc sa se angajeze.

  Asta a fost jocul de-a corporatia. Daca ti-a placut, nu imi da like, da-mi share sa citeasca cat mai multi..

Este o lume colorata...

Intrebarea din oglinda

Am citit acum cateva luni cartea binecunoscuta a lui Robin Sharma "Calugarul care si-a vandul Ferrari-ul". La sfarsit sunt cateva povete sub forma unor talismane care vin sa concluzioneze oarecum cele 10 lucruri importante si de urmat in viata. Cartea este frumoasa, usor de citit, cu o lina cursivitate dar privita per ansamblu are oarecum substrat corporatist. La sfarsitul ei erau trecute cateva titluri propuse spre citire, dar unul mai exact mi-a atrast atentia "Cine te va plange cand vei muri?".
  Nu subiectul cartii, ci strict intrebarea mi-a atras atentia. Este o intrebare la care cu greu putem gasi un raspuns... Trecerea in nefiinta a unor persoane dragi noua ne poate pune in fata unor intrebari de acest gen. De ce ii plangem? pentru ca ne leaga amintiri impreuna, ne-au invatat lucruri in trecerea lor prin viata noastra si au fost alaturi de noi in momentele frumoase dar si grele. O persoana pe care am deplans-o mult timp si cu siguranta a lasat un gol imens in inima mea este bunicul meu, pe care nu stiam cat de mult il iubesc pana l-am pierdut. As fi vrut sa am mintea, maturitatea de acum de a-i spune tot ce simt, de a petrece mai mult timp alaturi de el si pentru a-i multumi pentru cate a facut pentru mine. A fost genul ardeleanului bland, domol, molcom care nu ar fi facut nimic sa te supere, sa iti spuna ceva, sa te deranjeze cu prezenta lui. Era cald si de o sensibilitate pe care nu am ajuns sa o cunosc atat de mult pe cat as fi vrut. Bunica mea (sotia lui) a murit prea tanara, la varsta de 59 ani, dar el nu s-a recasatorit si nici nu si-a dorit o alta persoana in viata lui, a iubit-o mult. Si pentru asta ii port un mare respect; o dragoste puternica ce a dainuit atata timp ca mai apoi sa se intalneasca din nou. Pe el l-am plans, mult..si inima cu siguranta va plange toata viata, pentru ca insemnat mult pentru mine. Mi-a oferit tot ce avea el mai bun in suflet.
  Ca un joc cu propria persoana ne-am putea adresa aceasta intrebare uitandu-ne in oglinda "cine te va plange cand vei muri?" ; nu stiu cati dintre noi vom putea raspunde. Eu nu am un raspuns, si de ce nu am este pentru ca pana acum nu consider ca am facut ceva cu adevarat memorabil sau nu am avut un impact puternic asupra vietii altor persoane. Nu am facut  suficient de mult bine pana acum astfel incat sa dau un raspuns. Trebuie sa facem atat cat traim tot ce ne sta in putinta ca oamenii sa simta ca am avut un rol in viata lor. Imi este mila de cei suferinzi, de cei care nu au posibilitatea unei vieti mai bune, de copii abandonati dar mai ales de batrani. Batranetea este boala cea mai grea prin care trecem toti. Cand vad un batran pe strada, care poate imi aminteste de bunicul meu, ma gandesc oare ce viata a avut, daca are pe cineva alaturi, daca ii vin copii sau nepotii in vizita, daca are medicamente, si daca este impacat cu ce a realizat in viata ? Imi este tare frica  de batranete, de moarte, de imprevizibi si mai ales de singuratatea batranetii.  Si atunci intrebarea din oglinda naste alta intrebare: nu ar fi mai usor sa facem mai mult bine? Daca nu din prea multa  dragoste sau compasiune pentru ceilalti semeni, macar pentru orgoliul propriului Eu? Daca pentru cateva secunde ne-am adresa intrebarea din oglinda, si ne-am teme de raspuns, am putea alege partea frumoasa a vietii: de a darui iubire, bunatatea, seninatate catre tot ce ne inconjoara. Macar din egoism si din dorinta ca oamenii sa ne iubeasca (pentru ca de cele mai multe ori firea umana adora sa fie laudata, apreciata, adorata) am putea raspunde acestei intrebari cu o simpla schimbare de caracater, comportament, o evolutie in bine a noastra ca si individ. Cu cat facem mai mult bine cu atat vom gasi mai usor un raspuns sau ne va fi mai usor sa il acceptam ..

PS: raspunde intrebarii cu o fapta buna..

Invata-ma sa nu ofer si sa nu primesc laude ieftine

"Ahhhh, linguseste-ma ...imi place", auzi parca spunandu-se in fiecare zi.

Lingusirea functioneaza rareori in cazul oamenilor cu discernamant. Este superficiala, egoista si lipsita de sinceritate, dar oamenii sunt atat de insetati dupa apreciere incat se vor bucura la orice forma a ei...

Nu spun eu asta, o spune Dale Carnegie in "Secretele succesului"..