Instigare la sfidare..

Si pentru ca se apropie mini vacante pentru toata lumea, nu pot decat sa va doresc muuulta relaxare, odihna si sa privim cu totii spre zilele de munca ce vor veni apoi, cu detasare. Ce poate fi mai sugestiv decat simpaticul maimutoi, care ne arata ce are el mai de pret, uitandu-se parca sfidator la cei din jur? De-a dreptul mortal !! Buna atitudine de urmat in urmatoarele zile: let's all act like a boss..

Emigrare sau spirit aventurier?

Am citit astazi un articol dragut si totodata interesant despre varianta de a ramane sau a emigra din tara.Va las sa il savurati la o cafea in aceasta dimineata, si sa imi spuneti din ce categorie faceti parte...

Radu Pavel GHEO | Noi+România=Love?

"FAQ: de ce să emigrezi din România?

Emigrarea sau fuga din România este o temă pe care am auzit-o de cînd mă ştiu. Părinţii noştri vorbeau cu fervoare despre fuga peste graniţă („Să scapi dracului din căcatul ăsta de România!“), noi am vorbit despre ea cu aceeaşi înflăcărare, iar azi copiii noştri (mă rog, ai celor care au) discută la fel de îndîrjit despre plecarea la studii şi obţinerea unei slujbe peste hotare. De-a lungul a cîtorva generaţii, s-au schimbat doar termenii folosiţi – „fugă“, „emigrare“, „ieşire“ sau „plecare“ –, dar realitatea acoperită de vorbe e cam aceeaşi: România e o ţară din care românii pleacă.
E ceva profund greşit într-o ţară din care, de cîteva generaţii, dorinţa cetăţenilor de a scăpa de aici e mai mare decît dorinţa de a rămîne acasă. Fiindcă orice plecare e traumatizantă, într-o măsură mai mare sau mai mică, şi e un gest de curaj căci implică un risc serios. Un act de curaj disperat: nu e uşor să pleci de acasă.
Asta stîrneşte România, patria noastră frumoasă, cu oameni viteji, harnici, demni şi ospitalieri? Ţara cu munţi înalţi, ape limpezi, păduri întinse, lanuri bogate şi o bucată de ţărm de mare? Dorinţa de fugă? De trei-patru generaţii oamenii vor să scape de aici?
În 1990 eram douăzeci şi cinci de milioane de cetăţeni români. Azi am mai fi, după ultimele date oficiale, în jur de douăzeci de milioane, iar în realitate, dacă ne gîndim cîţi români sînt plecaţi neoficial la muncă în străinătate (şi nu mai vor să se întoarcă), probabil vreo şaptesprezece-optsprezece. În douăzeci de ani, o ţară măricică a pierdut un sfert din populaţie. Da, parcă ar fi o ţară din care e bine să pleci. Am trăit într-o dictatură şi într-un stat democratic (original şi neoriginal), sub tutela Uniunii Sovietice, sub conducerea autocrată a unui lider naţionalist şi apoi ca membri ai Uniunii Europene, iar românii pleacă în continuare. În Europa, în Americi, în Japonia. Au plecat etnicii evrei, etnicii germani, pleacă etnici maghiari, ţigani şi români. Nu poţi să nu te întrebi de ce.
S-au schimbat multe după 1989, dar nu s-a schimbat esenţialul. Nu s-a schimbat spiritul locului. România a rămas o ţară din care se pleacă. A ratat un moment auroral imediat după Revoluţia din Decembrie 1989. L-a înfundat cu evenimentele din martie 1990 de la Tîrgu-Mureş şi cu glorioasa mineriadă din iunie 1990, cea care a declanşat primul val de emigrări masive din rîndul tinerilor plini de speranţe.
Dar adevărul e că, atunci cînd pui în balanţă rămînerea şi plecarea, în România prima a fost asociată de foarte mult timp cu ratarea, iar a doua – cu reuşita individuală. Chiar dacă nu e întotdeauna aşa. Prin urmare, se pleacă. Din zeci de motive:
• pentru că România nu oferă şanse de reuşită celor capabili. Orice ai vrea să faci aici, o poţi face mai prost decît în Occident, în SUA sau în Canada. Piedicile pe care le întîmpini sînt imense, efortul – incomparabil mai mare, iar rezultatele – insignifiante.
• pentru că structurile din România sînt osificate de decenii. Cînd spun asta, mă gîndesc inclusiv la perioada interbelică. România are o structură ierarhică rigidă, cu o birocraţie imensă, iar comuniştii doar au înlocuit o „clasă superpusă“ cu o alta, din care o mare parte se păstrează şi astăzi la putere. România e o ţară care se mişcă greu şi ale cărei mecanisme sfărîmă individualităţile.
• pentru că România e ceea ce a fost şi va fi – o ţară săracă. Sau, oricum, mai săracă decît ţările europene din vestul ei. Nu contează acum de ce e săracă. Este aşa cum este. De mai bine de o sută de ani, ţintele predilecte ale emigranţilor sînt ţările bogate, care au fost bogate şi atunci vor fi în continuare la fel. „Celui ce are i se va mai da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are şi ceea ce are i se va lua.“ Există o logică aici. William Easterly, profesor de economie la Universitatea New York, spunea într-un text („Reinventarea roţii“, în Foreign Policy, noiembrie-decembrie 2010) că sfatul lui pentru dezvoltarea durabilă a unei ţări ar fi următorul: „Asigură-te că ţara ta era la curent cu tehnologia – acum cinci sute de ani“. Asta e: decalajul între o economie bogată şi performantă şi una săracă şi neperformantă va creşte, nu va scădea. Iar România nu e la curent cu tehnologia nici azi.
• pentru că România e o societate tribală, o lume a clanurilor. Aici coeziunea socială e redusă, deci şi patriotismul e nesemnificativ. În schimb, sînt importante reţelele de influenţă şi relaţiile de familie. Un individ izolat, oricît de înzestrat ar fi, are foarte puţine şanse să reuşească singur, ca individ. Trebuie să aparţină unui clan anume. Aici, în paranteză fie spus, disocierea zgomotoasă a românilor, de ţigani mi se pare rizibilă, fiindcă modelul de funcţionare a relaţiilor sociale e aproximativ acelaşi, şi într-un clan de ţigani, şi într-o universitate de stat sau într-un partid politic.
• pentru că deja au plecat foarte mulţi dintre cei buni. E greu să mai menţii buna funcţionare a unui sistem social în lipsa unor oameni capabili (medici, profesori, funcţionari etc.). Iar această lipsă afectează întreaga societate, adică pe fiecare cetăţean în parte.
Ş.a., ş.a., ş.a.
Şi totuşi, mai există oameni care rămîn sau oameni care pleacă şi se întorc. De ce o fac? Nu ştiu şi nici nu pot da un răspuns serios. Aşa că o să răspund printr-un banc. Cică Iţic şi Ştrul, emigranţi din România, se întîlnesc după vreo douăzeci de ani în New York. Se salută veseli, se pupă şi încep să se întrebe de cunoştinţele lor comune. „Băi Iţic, mai ştii ceva de Moşe?“ „E, da, sigur! Moşe, tare bărbat! Şi-a cumpărat o insulă în Pacific şi se duce zilnic în ocean, să vîneze rechini cu cuţitul.“ „Şi Marcel?“ întreabă Ştrul. „Marcel e meseriaş“ zice Iţic. „Acum face Himalaya, îţi dai seama? La optzeci de ani! Ia toate vîrfurile la rînd, acum e pe Everest.“ „Şi Iosif, de Iosif ce ştii?“ „A, ăsta-i un aventurier, băi!“ zice Iţic. „A rămas în Bucureşti.“
Ăştia sînt cei rămaşi sau întorşi în ţară: nişte aventurieri. "
 Deci..sunteti aventurieri sau nu?:)

Articol citit pe: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptaminii/articol/faq-ce-sa-emigrezi-romania

O poveste printre povesti...

Iubesc caldura, iubesc vara, imi place cand vad ca toata natura revine la viata. Odata cu soarele aparut pe cer, parca prind mai multa energie, mai multa pofta de viata si ma bucur de orice lucru inzecit. Primavara aceasta este speciala , caci..."Primavara incepe cu ...tine" , dupa cum spune celebrul cantec al celor de la Holograf. De fapt, este inca o primavara..alaturi de tine. Mai mereu suntem in cautarea fericirii, fericire care pentru fiecare cu siguranta inseamna altceva. Inca de mici ni s-a format o imagine idealista asupra fericirii, cand mama ne citea povestile atat de cunoscute ale copilariei: "Alba ca zapada", "Cenusareasa", "Print si cersetor" si mai toate aveau acelasi final "si au trait fericiti pana la adanci batraneti". Odata cu primii pasi spre adolescenta te trezesti brusc ca nu este asa cum ti se spunea: primele lacrimi, primii fiorii transmisi de micile dezamagiri (sentimente care normal, erau extrapolate la acea varsta). Cresti, si vezi in jurul tau povesti de dragoste sfarsite, sentimente ce dispar in timp, deziluzii, dar inca te tii tare si vrei sa mai crezi in acele povesti. Spui da, se poate. Si de ce?  Pentru ca exista exemplul concret: parintii tai. O dragoste ce respira de peste 25 ani, inca presarata cu plimbari romantice de mana in parc, telefoane de dor si vacante in doi. Tocmai aceste lucruri m-au facut sa ma gandesc la aceste doua intrebari: exista cu adevarat acele "suflete pereche"? "simti", asa cum spune toata lumea cand persoana de langa tine este acea persoana langa care esti in stare sa spui "pana la adanci batraneti"? Trebuie sa spun cinstit, ca pana nu demult, nu imi pareau asa credibile sintagmele de acest gen. Dar intr-un februarie incalzit de razele soarelui timpuriu aparut.."am simtit":).  Culmea este ca nu mi-am dorit un print pe cal alb, care sa vina sa ma salveze din castelul unde eram tinuta cu forta de zmeul cel rau. Caci eu intotdeauna eram cu baietii in spatele blocului la un "diri diri, la malai", faceam cazemate si ne bateam cu bulgarii pe echipe, jucam Portofelul pe surprize Turbo iar de sarbatori preferam sa primesc pistoale si masini. Partea cu masinile se poate spune ca inca a ramas prezenta in viata mea. Revenind la print, desi nu eram asa prietena cu printesele din povesti, se pare ca a aparut fara sa stiu, fara sa vreau, fara sa caut. Am realizat in acel moment, ca fericirea nu vine atunci cand o cauti..vine exact atunci cand trebuie, si ca de ce nu, fiecare dintre noi avem un print, sau o printesa, care intra in viata noastra pentru a ne ajuta la scrierea propriei povesti.

Centrul vechi..fuse si se duse...

Cam de un an incoace, Centrul vechi a devenit un fel de mic Dorobanti, si nu prea inteleg de ce. Inca nu sunt convinsa ca cei care merg in Centrul Vechi sunt si clientii fideli ale cafenelelor de pe Radu Beller. Dar, cert este ca daca iesi la o plimbare vineri sau sambata seara, o sa observi cu stupoare ca este aglomerat. Oamenii parca au iesit la promenada ca in timpurile de mult apuse, cautand un locsor unde sa se cinsteasca cu prietenii. Lipscani-ul are si el partile lui frumoase, dar cu siguranta localurile parca mult prea mult inghesuite, gunoaiele aruncate pe jos, pirandele si bulibasele ce ii vezi uneori ca apar din colturi intunecate, sigur nu fac parte din frumusetea locului. Am incercat sa refacem si sa scoatem la lumina, cu ajutorul arheologilor partile din Bucurestiul vechi, dar nu am reusit decat sa formam mici cratere, perfecte pentru exersarea croseului nostru de dreapta cu pet-urile de 0.5. Incercam sa copiem, dar nu dam decat un copy...fara paste. Imi lasa un gust amar ce am facut cu Bucurestiul de altadata (supranumit si Micul Paris), gust care nu poate fi indulcit nici macar de  deserturile oferite de cafenelele din zona. Ce ar spune mon cher, bunicii sau strabunicii nostri care ieseau duminica imbracati la costum la promenada prin aceste locuri? Eu nu pot face decat sa ma inclin in fata lor, si sa le spun...iertati-ne..

Imi este din ce in ce mai clar, dupa invitatia unei foste colege a unei prietene ( si uite asa ne extindem noi paleta de cunostiinte:))) intr-un club din centrul vechi, ca..nu ma atrage cu nimic. Toate subsolurile au devenit mini clubulete, strazile s-au impanzit cu fel si fel de baruri mai obscure sau nu, cu conditii de igiena mai mult sau mai putin potrivite. Nu contest, s-au evidentiat si localuri bune, de calitate (nu facem, sau hai..poate facem si putina reclama mascata) precum Bordellos si True Club ( aparut recent, in locul fostului local Temple). In rest, nu stiu sa imi fi ramas in minte vreo locatie unde as mai reveni cu drag.
   Dupa cum spuneam, localul unde am ajuns intamplator vineri, m-a surprins..negativ. Nu era decat o mica incapere, cu fff muuuult fum (neavand nici macar O gura de aerisire), aproximativ un apartament de 3-4 camere al unui bloc, transformat in...club. Am stat putin, sa vad poate muzica ma va face sa imi schimb parerea...Nu. Cu parere de rau, mi-am luat la revedere, dupa 40 min de stat, si m-am dus, peste mari si tari, unde numai cu gandul poti ajunge....in Jack's ( Piano Bar). Da, se pare ca strada George Enescu, unde gasim si Terminus (local in care mi-am petrecut destul timp din adolescenta si facultate), a mai dat nastere unui alt local de calitate ( am mai ajuns intamplator cu prietenii aici, dar abia de curand mi-am dat seama ca da, aici intr-adevar, te poti simti excelent, cu o atmosfera foarte placuta)
"In concluzie si prin urmare", dupa cum ar spune cineva, daca aveti sugestii de locuri sau pareri care mi-ar putea schimba viziunea despre Centrul Vechi le astept cu drag...

Something old, something new, something borrowed and something blue..

Something Old is meant to represent the link with the bride's own family and the past particularly mother or grandmother or even most distant relations. Something old is symbolic of continuity. To symbolise this link brides may choose to wear a piece of antique family jewellery which belonged to the relative. Alternatatively they may select something from the mother's or grandmother's wedding gown. Other things that may be chosen include a handkerchief, a scarf or a piece of lace. 

Something New represents good luck and success and the brides hopes for a bright future in her new married life. The wedding gown is often chosen as the new item but it could be anything that is purchased new for the wedding such as the wedding flowers or the wedding rings. Wearing a new item on your wedding day conveys the message that you and your husband are creating a new union that will endure forever.

Something Borrowed is to represent to the bride that friends and family will be there for her on the special day and in the future when help is needed. "Borrowing" is especially important, since it has to come from a happily married woman, thereby lending the bride some of her own marital happiness to carry into the new marriage. Anything can be borrowed but it must be returned afterwards. Another way to incorporate a borrowed item into your wedding day attire is to borrow a friend's piece of jewellery. If you have a close friend who has worn the same necklace for as long as you have known her, you might consider borrowing this particular necklace for your wedding day as a reminder of your friendship. Perhaps she wore the necklace on her own wedding day. 

Something Blue in ancient times is the symbol of faithfulness, purity and loyalty. Often a blue item is the garter and in olden times the couple wore blue bands on the border of their wedding attire to denote, love, modesty and fidelity. Another way to wear something blue is to include a blue flower in your headdress or theme your wedding flowers in blue

From:  http://www.somethingoldsomethingnew.co.uk/

Face the mirror..

In fiecare dimineata ne uitam in oglinda, este deja un reflex. Ne spalam pe fata, pe dinti, si in tot acest timp ne uitam in oglinda. Oglinda care ne reflecta chipul zi de zi. Ne obisnuim cu el, exact cum facem cu orice lucru cu care interactionam zilnic. Dar intrebarea este, ne place ce vedem? Si nu intreb asta din punct de vedere fizic, deoarece oricare dintre noi ar trebui sa se iubeasca asa cum este, cu defecte si calitati...caci oricum putem ajusta atat de usor defectele in aceste vremuri:).  Ma intreb daca in ciuda realizarilor noastre de pana acum, in ciuda  comportamentului si atitudinii nostre fata de cei apropiati, sau stand  fata in fata cu reusitele/esecurile proprii, mai putem privi la fel de drept imaginea noastra din oglinda?
Te simti multumit? Esti pe deplin realizat si implinit cu ceea ce vezi in oglinda?

Can you face your mirror?

April Fools' Day..

In Romania, sarbatorim ziua pacalelii in fiecare zi. Clasa politica reprezinta circul (clovni, maimute, iluzionisti- fac sa dispara sporurile bugetarilor, banii de la bugetul de stat dar sa si apara taxe peste taxe, reduceri de personal in mai toate domeniile). Nu stiu de ce ne-am mai dori sa fim pacaliti de amici, prieteni, cunostiinte in aceasta zi cand oricum suntem pacaliti zi de zi ca totul va fi mai bine pentru aceasta tara, pentru populatie, pentru omul de rand. Chiar asta micu, Boculet spunea de curand ca sfartul lunii martie inseamna iesirea din criza. Cred ca ziua de 1 aprilie ar trebui declarata ca fiind ziua in care se da startul iesirii din criza, sa stie macar  de data asta romanul ca, oficial, este o mare pacaleala. Toate lucrurile care se intampla in tara asta la nivel politic sunt o pacaleala, ceea ce ma face sa cred ca orice partid politic care va  urma la guvernare se va ghida dupa acelasi slogan " noi-puterea, ei -pulimea". Mai mereu esti pacalit, de o vanzatoare de la magazin, de sistem, de un alt sofer in trafic, de legi, de iluzii versus realitate. Atunci ne mai trebuie 1 aprilie pentru a ne pacali?